săptămâna asta

08Dec09

O să fie plină de evenimente.

Azi la 19 o să mă îmbulzesc iar la Clubul Țăranului pentru a-i asculta pe frații Florian. Povestitorii de la șosea.

Joi citesc în Salonul Doamnei Grase, cenaclul de la Litere, ora 16. Aștept fanii extaziați, dau autografe pe orice. Nu știu ce o să vorbesc jumătate de oră, dar na, sper să mă descurc.

Vineri îi ascult pe Bucium în Suburbia, de la 21. Ei cântă despre țara pe care v-o povesteam mai înainte. Și despre cum o să ne ducem noi îi cătunul sălbatic.

Iar sâmbătă o să fie concertul pe care îl aștept de câteva luni și care se preconizează a fi cel mai fain din an. Dark Bombastic Evening la The Silver Church cu Rome, Ordo Rosarius Equilibrium, Of the Wand & the moon, Triarii, Cascadeur, Triore și Spiritual Front. O să fie perfect.

Filed under: eveniment de mare importanţă pentru ţară   |  6 Comments

carceral

08Dec09

Trebuia să pierim, să ne sfâșie noaptea

să ne piardă pe toți, să ne smulgă dreptatea

Umbre.

Filed under: la oglindă nu mai stau, nu aud în ea nimic   |  Leave a Comment

O enclavă

07Dec09

Eu nu știu în ce țară trăiți voi. Vă aud povestind despre ea și mă simt departe, sunt sigură că nu locuiesc acolo. Vă întâlnesc pe stradă și mă întreb cum de vă teleportați din țară voastră în a mea. Nu o să vă vizitez niciodată, nu pare frumos la voi.

Vă văd partizani ai unuia sau ai altuia, militând pentru nimic, plângând dacă pierde. Păreți că vă pasă și e prima dată când vă văd așa. Privesc de departe și mi se pare că v-ați ales lupta greșită și locul greșit. Nu-mi mai înjurați țara, nu-mi mai călcați în picioare valorile, nu mai scuipați pe mormintele eroilor mei.

Eu locuiesc în alt loc. Pentru țara mea au murit oameni în închisori, pe străzi, în munți. Pentru a voastră s-au consumat tone de pagini colorate și s-au dezbrăcat femei ușoare. De ce aș vrea să trăiesc acolo?

Aici, trăiesc de pe o zi pe alta și nu mă plâng. Mie nu îmi place să muncesc, nu cred că o să îmi placă vreodată. Nu mă înțelegeți greșit. Știți sensul vechi al cuvântului „muncă” – chin, caznă – la acela mă refer (nici nu cred că s-a pierdut). În țara voastră faceți asta pentru bani. Îmi spuneți că nu aveți timp, dar continuați să pierdeți prea multe ore pe zi în locuri unde nu vă place să fiți. Am refuzat un loc de muncă destul de confortabil material pentru că mi-ar fi furat timpul. N-aș fi avut vreme să beau, să lenevesc, să citesc, să fac porn, să dorm, să am prieteni, să merg la concerte, să mă uit pe un scaun la bcu sau pe o bancă în parc și să mă rătăcesc. Așa că număr zilele până vine pensia și aștept bursa cu sufletul la gură. Dar sunt zile în care dimineața mă trezesc cu gândul să mă plimb pe strazile unui alt oraș, așa că mă urc în tren și plec. Și nu-mi pasă când trenurile au întârziere. Așa că îmi permit ca lucrul pe care îl urăsc cel mai mult să fie graba. O să lucrez. O să fac ceva ce cred că poate ajuta oamenii și poate face ceva bun, chiar dacă în mic. O să le predau copiilor româna, o să încerc să îi fac să vorbească corect și să iubească literatura. O să reușesc – chiar și pentru puțini dintre ei. Cred că e ceva ce aș putea face bine.

În țara mea există normalitate. Sunt înconjurată de oameni. Oameni deștepți, oameni citiți, oameni entuziaști, oameni care își crează în jur o lume așa cum trebuie. Ei nu sunt speranța pentru România de mâine, nu vor schimba țara voastră, ci doar pe a mea. O țară care se suprapune ciudat cu România, dar nu e aceeași. Întâmplător se numește așa. Am auzit că acolo trăiesc tot felul de persoane pe care eu nu le-am văzut niciodată, nu le cunosc. Observ că ei vă interesează, au relații, se înșeală, se ceartă, apar în niște ziare pe care le citesc alții în metrou. Eu nu știu. Eu am prieteni care cântă și care au modele adevărate și demne de respect. Și care sunt demni de respect.

Aici la mine, oamenii zâmbesc când fluturi tricolorul și apreciază inteligența, cultura, ideile și tenacitatea. N-am pățit nimic fiindcă știu să conjug verbul corect și fiindcă folosesc „decât” cu forma negativă. N-am avut dezavantaje pentru că am învățat. Nu m-am simțit discriminată și nu am impresia că trăiesc printre cretini care nu mă lasă să evoluez. Sunt și ei pe aici, îi văd, mă amuză, îmi pare rău de ei, dar nu mă afectează cu nimic. Mi-a mers foarte bine în viață și am realizat întotdeauna ce mi-am dorit, nu am fost trasă înapoi de cei despre care ziceți voi că au bani și pile și nu vă lasă să trăiți. Dacă ești cu adevărat bun, izbândești. Nu îți obstrucționează nimeni drumul. Ba chiar te ajută. Spun din experiență, nu fabulez.

Nu sunt optimistă. Nu sunt pesimistă. În niciun caz nu sunt realistă. Nu există așa ceva. Nu mă pot încadra sub unul dintre aceste concepte, fiindcă în țara mea nu se pot reduce așa de ușor oamenii la un cuvânt. Nu e mai complicat, e mai uman.

Nu idilizez. Sunt și aici lucruri urâte și dezamăgiri, dar e mult mai bine aici decât la voi. Eu locuiesc într-o enclavă în care mai există prietenie, iubire și cultură. O să îmi spuneți că ignor realitatea, dar poate voi o ignorați. Vă opriți în nimicuri și le luați în seamă. Dacă vă amestecați cu ei și vă pasă, deveniți aidoma lor. Aia e realitate? Mizerii și supărări. Degeaba. Astfel de gunoaie există în orice societate, în orice țară de oricând-oriunde. Numai că atunci când a mers bine, ele au fost ignorate.

Nu mai vreau să vă aud plângându-vă, văzând doar părțile bune din trecut sau din viitor și nefăcând nimic acum, aici. Îți pasă? Fă ceva bun în jurul tău, cu oamenii tăi, în familia ta, în comunitatea mică pe care deja o ai. Nu te ridica să vorbești.

Eu am văzut oameni are lucrează. Care nu speră, ci fac. Care îmi construiesc lumea frumoasă pe care o vreau și de care am nevoie.

Așa că tăceți din gură cu lamentările. Știu câțiva care au emigrat din țara mea în a voastră, deși erau timpuri când îi vedeam pe aici. Și acum se plâng că nu le e bine, deși au încetat să lupte.

O să îmi spui: ești idealistă, femeie. Dar nu văd alt mod de a trăi. Nu mi se pare idealism, mi se pare viață. Voi continua să trec zâmbind peste lucrurile de care voi vă plângeți – vă spun sincer că până acum nu m-au afectat în niciun fel.

Îmi merge bine. Cred că mi-am găsit drumul.

Dacă o să fiu dezamăgită, promit să vă povestesc. Nu cred că e exaltare și entuziasm tineresc. Pentru mine și pentru oamenii mei, voi merge mai departe. Eu trăiesc într-o țară așa cum trebuie să fie cea în care m-am născut. O să mă căsătoresc aici și tot aici o să îmi cresc copiii. Nu mă interesează unde trăiți voi.

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  10 Comments

decât

30Nov09

- Nu prea merge vin la mâncarea asta, ar fi fost mai bună o bere.

- Dă-i un Refresh!

(trăită de mine cu perplexitate)

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  1 Comment

cum era să-l asasinez pe Rushdie

25Nov09

Aseară musulmanii ortodocști nemulțumiți s-au încarnat în mine.

M-am dus eu, ca tot snobul literar, la Odeon, să-l ascult pe Rushdie. La intrare, control drastic. Niște neni te pipăiau cu bipăitoarea care descoperă armele și te controlau prin rucsac/buzunare/haine. Eu mă dusesem cu rucsacul pe care-l port de obicei. Milițianul, zâmbitor la mine: Ai vreo armă în rucsac? Eu spun întâi nu, apoi mă lovește inspirația: Ups, în fundul buzunarului de la rucsac zace fluturașul! El este, faceți cunoștință.

Îi zic neniului: am ceva! și cu o față inocentă îl scot din rucsac. Mă privește mirat și îl pune într-o pungă cu dovezi. Am crezut că mi-l confiscă de tot (și mi-i drag). Se pare că nu. La ieșire m-a așteptat un domn care m-a luat într-o odaie dosnică să mi-l înapoieze, nu înainte de a mă întreba dacă știu să-l învârt. Știu. I-am arătat. Mi-a zis bravo și “uite bă cu ce umblu intelectualii, noi credeam că-s pașnici!”

Și uite așa a scăpat Rushdie de atentat.

***

Aseară a fost absolut fain. Am empatizat cu Florin Iaru pe care-l criticați – cred că și eu m-aș fi fâstâcit la fel și n-aș mai fi fost în stare să mai scot niciun cuvânt.

Alt scriitor uman și frumos. Mi-a plăcut ce ne-a zis și cum a citit. Cum zâmbește și cum a răspuns la întrebări. Accentul.

Și nu trebuie să spun mai multe. Pentru că adevărul e în cărți, iar Rushdie e un om care știe să spună povești. Și plănuiește să scrie până crapă.

Dar când și-a înșirat preferințele literare și le-am recunoscut pe multe dintre ale mele, aproape că mi-a părut rău. Cum, eu și omul ăsta ne învârtim în aceeași paradigmă culturală?

Și pentru că da, înainte să-l citești ai impresia că e greu și plictisitor, iar când îl pui mâna pe cărți începi să le iubești.

***

Ce bine îmi merge de la o vreme…

***

P.S. Copii, să știți că eu nu fac nimica-nimicuța rău cu fluturașul. Numai îl iau la școală să împart mere și gutui cu lucii mici, că noi suntem firavi, suntem de la litere, nu putem să le rupem cu mâna, înțelegeți?

Filed under: coana Dina faţă cu literatura, eveniment de mare importanţă pentru ţară   |  11 Comments

Jurnalul electoral al unui informatician de la litere

23Nov09

Corespondentul vostru special însărcinat cu supravegherea votării la sate raportează: Sunt în comuna W (unde-i mămăliga cât nuca) din județul Y(le protejez idenditatea, că ele n-au nicio vină). Aici s-a născut bunica(nu-i Suhurlui, acolo a locuit bunica). Casa ei părintească e acum muzeul satului, unde au adunat de pe ici, de pe colo ițari, racile, vârtelnițe, un război de țesut, lăzi de zestre. Am făcut rustic, că așa e modern. În fundul grădinii sunt niște goldani în care mă suiam când eram mică și străbunicii existau. Mâncam mămăligă cu lapte și miere și așteptam hoții de fructe să se furișeze prin porumb. De obicei erau copii din vecini și aruncam după ei cu un băț, ca după câini. Fugeau. Se întorceau pe seară, când eu nu mai păzeam goldanele de aur ale împăratului.

Baba călătoare n-are sărbătoare, zice președinta comisiei. Sună jidănește. Ca povestea aia despre evreii care călătoreau în căruță, cu fundul pe o sticlă de apă, spunând că navighează ca să nu trebuiască să țină sabatul. (cred că e prima dată când spun jidan pe blog – ce urât).

Aici, la noi, e tare frumos. Bem, petrecem, ne veselim. O tanti spune bancuri discriminatoare față de cler, evrei, țigani, țărani, intelectuali, curve, bogați. Discriminează fără discriminare, e și asta un fel de corectitudine politică.

Ne-am scos pita, slana și ceapa din traiste și ne-am pus la masă. Ne permitem, e secție specială (cu nevoi speciale?) și nu prea vine electoratul. Mirosul e îmbietor. Chiftele cu usturoi, caș de oaie, roșii cu ceapă, salam de vară (iarna e ca vara din punctul ăsta de vedere – alimentul pare comestibil în orice perioadă calendaristică). Avem și murături și plăcintă de bostan. Un alt membru ne comunică, jubilând, că nevasta lui a tăiat un curcan și la prânz vom avea borș proaspăt și rasol. Primăria nici ne vrea, nici ne iubește, așa că nu mai primim sufertașe cu mâncare, ca de obicei. Face și ei ce poate.

Am votat. A fost un moment înălțător în care mi-am exprimat un drept și o îndatorire față de patrie, am votat pentru viitorul meu și al copiilor mei, pentru o societate în care să nu-mi fie frică să mă întorc pe jos din LMC după ora 1, prin șantier, pentru o Românie așa cum visez. Pe dracu. NU AM VOTAT CU REMUS CERNEA.

Primul nene a venit în cămeșă, ițari și cizme cu carâmb înalt. În costum popular, ne-a sărutat mâinile și ne-a urat o duminică frumoasă și însorită.

Dimineață am ajuns în fața căminului cultural pe la 5 și 20. Cocoșii cântau agresiv și eu înghețam. A venit un câine și a stat puțin cu mine. S-a plictisit, a plecat. Am scos termosul din rucsac și am băut un pic de cafea, nu m-am încălzit. A apărut, peste vreo oră, prima doamnă din comisie, care m-a întrebat de-a cui sunt, că nu mă cunoaște. I-am spus a cui sunt. Tot nu mă cunoaște.

Eu sunt informaticianul arondat secției speciale. Sesizezi contradicția, nu? Dina – informaticianul. Informaticianul. Dina. Hm. Știi tu, informaticianul de la litere. Da, ăla care are o eroare de soft și care atunci când trebuie să repare un sistem se uită încruntat la el, în speranța că își va reveni, simțind puterea concentrării. Am o cameră de la prefectură și leptocul meu propriu și personal. Trebuie să filmez procesul plin de însemnătate al votului direct, secret și liber exprimat. Pe urmă îl trec pe dividiuri, pe care le bag într-un plic. Plicul nu se va deschide, probabil, niciodată. Dar e faină înregistrarea. Are coloană sonoră neofolk liniștit din compul meu (comisia și-a exprimat dorința ca fata cu camera să pună muzică), iar tanti de care v-am zis face stand up comedy. E amuzantă. Ar trebui s-o invitați la showurile voastre de bucureșteni rasați care luați bani pentru asta.

Afară miroase frumos, reavăn. În fața căminului cultural e un gutui încărcat. Mi-e poftă, o să culeg.

Ca să te duci la toaletă trebuie să treci printr-o probă inițiatică. Cobori, treci strada, ocolești primăria, intri într-o curte, mergi până-n capăt pe o alee, ieși pe o portiță, ajungi în fundul grădinii și găsești toaleta. Ușa nu se închide.

Mai vine câte un om. Sunt politicoși, bat la ușă. Semnează o declarație pe propria răspundere că nu fac turism electoral. Votează. Urnele sunt transparente, procesul e transparent.

Comunicare încheiată. Mama avea un câmp de ridichi.

***

S-a făcut seară. Au votat puțin peste 200 de omuleți. La secțiile normale, pentru dubluvei (nu așa se numesc locuitorii din W?) au fost 1000 și ceva. Prezență aproximativ 80%.

În secția mea a ieșit Băse. Măcar nu Geoană.

La un moment dat s-a oprit curentul. Doamnele din comisie s-au minunat de faptul că leptocul și camera au continuat să meargă în ciuda lipsei electricității. Pe urmă au vrut să vadă filmările. Au fost decepționate că nu le-am prins și pe ele în cadru. Leptocul tău nu prinde radio?

De pe la 17 mănâncă semințe. E 23. Da, au provizii importante.

A venit informaticianul (care nu e de la litere) din satul K să mă ia cu mașina – ca un angel radios, zâmbind în cadrul ușii. Nici eu, nici el n-am avut semnal prin cătunele noastre sălbatice.

Mi-e somn.

Filed under: eveniment de mare importanţă pentru ţară   |  5 Comments

cuvinte

16Nov09

(cu o fată)

- Ai terminat de citit Don Quijote?

- Da, am terminat, cu chiu cu vai.

- De ce cu chiu cu vai? Nu ți-a plăcut?

- Nu prea. Cred că trebuia să-l fi citit acum câțiva ani. Nu mi se pare adecvat pentru vârsta noastră. Acum avem alte preocupări.

 

E de vârsta mea. Și e prea mare pentru Don Quijote.

Nu suntem prea mari pentru Libertatea, pentru vedete surprinse fără chiloți, pentru îmbulzeala din stația de metrou, pentru stat la coadă când ni se dă cafea gratis, pentru balul bobocilor.

Dar pentru Cavalerul tristei figuri suntem. Prea mari pentru vise, pentru iluzii, pentru a vedea frumos lumea. Prea mari ca să găsim în noi puterea să visăm.

Și uite în ce ne-au transformat. O societate prea mare pentru Don Quijote. O lume căreia i-au rămas mici speranțele.

Și m-aș fi liniștit cu gândul că e doar o metaforă, dar am crescut și nu mai avem nevoie de metafore.

Eu sunt prea mică. Și o să mă cuibăresc în miezul poveștilor, o să-mi pun costumul de motan încălțat pe care l-am purtat la grădiniță și o să le rog să mă apese pe mâini, pe picioare, pe trupuri și pe inimi ca să nu cresc. Să nu cumva să-mi rămână mici și lipsite de sens.

Prea mare pentru Don Quijote.

M-a durut.

 

Filed under: coana Dina faţă cu literatura, litere facultative   |  7 Comments

nothing like a fresh cup of metal in the morning

16Nov09

Oare peste cine trece pasărea cu zborul rece

Oare peste cine zboară pasărea rock cu chitară?

Filed under: sunete și bocanci   |  Leave a Comment

născut în exil.

15Nov09

«Natal no exílio»
Rodrigo Emilio

Muito embora o meu destino se encontre à face
do fim,
Nesta hora o Deus-Menino mais uma vez nasce
em mim!

A mesma luz resplandece,
entre as mil-e-uma urtigas do meu horto.
— Mas é como se Jesus desta vez nascesse
morto!...

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  Leave a Comment

Beer. Charles Bukowski.

15Nov09

I don’t know how many bottles of beer
I have consumed while waiting for things
to get better
I dont know how much wine and whisky
and beer
mostly beer
I have consumed after
splits with women-
waiting for the phone to ring
waiting for the sound of footsteps,
and the phone to ring
waiting for the sounds of footsteps,
and the phone never rings
until much later
and the footsteps never arrive
until much later
when my stomach is coming up
out of my mouth
they arrive as fresh as spring flowers:
“what the hell have you done to yourself?
it will be 3 days before you can fuck me!”

the female is durable
she lives seven and one half years longer
than the male, and she drinks very little beer
because she knows its bad for the figure.

while we are going mad
they are out
dancing and laughing
with horney cowboys.

well, there’s beer
sacks and sacks of empty beer bottles
and when you pick one up
the bottle fall through the wet bottom
of the paper sack
rolling
clanking
spilling gray wet ash
and stale beer,
or the sacks fall over at 4 a.m.
in the morning
making the only sound in your life.

beer
rivers and seas of beer
the radio singing love songs
as the phone remains silent
and the walls stand
straight up and down
and beer is all there is.

Filed under: coana Dina faţă cu literatura   |  2 Comments