vacanță bre, vacanță.

05Iul09

S-a terminat bacul de tot, se poate spune că sunt studentă. Am așteptat cu sufletul la gură momentul ăsta și acum, desigur, mă încântă foarte puțin, spre deloc. Mi-e lene să mă bucur. Am văzut copii hiper, eu nu mai poci, am îmbătrânit, n-am de ce.

M-ar bucura, însă, un leagăn, o acadea, o bătaie cu mâncare, nisip, pământ, apă sau plastilină, niște pantaloni murdari de iarbă și pământ, soare cretin și o ploaie ca-n pozele de la Dana de la țară, de anul trecut.

Heeeee told meeee he looooooved meeee
While he laughed in my faaaaaaaaace
He just leeeeed me astraaaaaay
He toooooooook my viiiirtuuuuuuuue
I feel so cold insiiide
Sorrow has frozen my miiiiiiiiiind

M-ați corupt, bă. Chiar dacă melodia asta era ghei și enervantă. Everyone with a friendly faaaace, seems to hide some secret insiiiiiiide. (știm noi ce secret. și mai vrem.)

Și mi-e bine, și mi-e drag de voi.

Și deși zorii unei zile noi, o să-mi aduc aminte de frumos. Și-o să-mi fie dor, dar o să mai putem să facem frumos, că doar oameni suntem.

***

M-am întors la vechile obiceiuri. Am recitit Jurnalul fericirii. În mod clar n-am prins esența pe la 12-13 ani, când am avut primul contact cu cartea. Țin minte că m-a impresionat și atunci, dar erau multe nume pe care nu le știam și multe idei de care nu-mi păsa. Peste un timp, probabil o să văd altceva în ea.

Urmează: Biblia pe termen lung, Orbirea de Canetti, Ceața de Unamuno, Poezii de Nietzsche, Zacharias Lichter pentru că e tot lectură din frageda pruncie și Alte microromane de Dosto.

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  3 Comments

Quis custodiet ipsos custodes?

02Iul09

“6/6, woo-hoo!” citat dintr-o mare clasică în viață.

Deci da, s-a terminat? S-a terminat! I-am dat, desigur, prea multă atenție, fiindcă așa îmi place mie. Mă scuzați.

Vreau

• Tu.
• Munte cu cortul, în pustietate. Departe de civilizație, de semnal la telefon, de oameni urâți, de sinteze și conspecte, de plictiseală, de lene. Traseu lung și obositor spre creste. Vin.
• Mare fără cort și fără să mă mai bronzez. Nisip în cap, prosteală, oameni dragi, muzici, lâncezeală.
• Să stau întinsă pe un lemn și să las muzica să curgă peste mine.
• La țară, să dau mâncare la animale, să fiu murdară, să mă tai, să îmi zdrelesc genunchii și să pot fustă. Să bată vântul și să fac focul afară, să miros a fum și să se urce gângăniile pe mine.
• Un munte de cărți de care mi-e dor. N-am mai citit agresiv de când cu toate prostiile astea, acum cărțile trebuie devorate.
• Să dau foc măcar unei cărți de comentarii sau unui teanc de variante.
• Să dansez cu mine prin casă
• Un concert (să mai adaug rock?) la care să mă manifest
• Timișoara
• O sfântă înfulecanie cu râsete bolnave.
• și multe altele, de care o să-mi dau seama pe parcurs.

Ci ghini-i.

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  4 Comments

eu cred că da

01Iul09

Cum bă să-ți dea la Literatură universală să scrii despre o operă literară aparținând prozatorului preferat? Păi nu-i drept. Adică eu m-am spetit cu ovidiudrâmba și cu compediudeliteraturăuniversală și cu manualdeliteraturăuniversală și cu alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul tocilăriei ca să ne dea prozatorul preferat? Haide dom, cum se poa așa ceva? Ce ciudată și extragerea asta ultrasecretă.

Veșnică este secunda din noi, prin care exiști și respiri.

Filed under: coana Dina faţă cu literatura   |  2 Comments

gabriel liiceanu facts

29Iun09

Noi, intelectualii, nu suntem oamenii partidelor, ci putem face partidele să fie oamenii noștri.

E mai ceva ca Chuck Norris, care “can slam a revolving door”.

Atât am avut de zis despre “lansarea de carte” a domnului Liiceanu, noi, intelectualii.

Deci noi, intelectualii.

Filed under: coana Dina faţă cu literatura   |  4 Comments

ragnarok

27Iun09

*sunete de bocanci*

În ultimul timp, din ce în ce mai multe lucruri îmi lasă un gust amar. Entuziasm, te invoc, vino-ncoa să povestim istorii. Cu excepția cântecelor patriotice tropăite-n lemn la ceas de seară, onor la tricolor, n-am prea mai avut parte de frumuseți. Pentru că oameni.

Bacul, trebuie să recunosc public, este supraevaluat. Încă trei și pot să mă retrag în pădure.

Târgul de carte din Galați e o umbră palidă. Probabil n-am fost eu la ora potrivită, dar era pustiu. M-am așezat pe jos și-am ascultat reprezentanții editurilor Eikon și Tritonic. Am plecat acasă total lipsită de entuziasm, mai bogată cu un album-chilipir despre Suprarealism.

Mi-e milă. Uneori mi-e scârbă.

Mă duc să fac cel mai suprarealist act.

Filed under: sunt abu   |  3 Comments

…

…

25Iun09

Eu voiam să-l cunosc pe Matei Călinescu. N-am mai apucat. Mulțumesc pentru Cinci fețe ale mondernității, Zacharias Lichter, Un fel de jurnal, Amintiri în dialog, Portretul lui M, Recitirile lui Mateiu și A citi, a reciti. Mie mi-ai fost drag. Să-ți fie raiul bibliotecă, păreai un om bun.

….

(Coincidența e că atunci când dau eu examene la română mor oameni care mi-au influențat, prin cărțile lor, parcursul în disciplina mea cea mai dragă. Când eram la națională, în februarie, s-a stins Constantin Ciopraga, pe care am avut norocul să-l ascult la prima mea națională de română și pe care l-am îndrăgit instantaneu. Acum, când dau bacul, s-a gândit Matei Călinescu să nu mai fie.)

A citi, a reciti. A trăi, a muri. Te voi reciti.

Filed under: sunt abu   |  Leave a Comment

cum se prăbușește umbra copacului în fântâni

24Iun09

Tu trebuie să asculți imnul bacului (pentru mine, desigur), acum, pentru că e un cântec frumos și motivant. (bine, neamul meu nu e strașnic numai pentru că ia 10 la examenele orale, ci și pentru alte lucruri frumoase de care ziua asta ar trebui să fie mândră, dar să nu intrăm în detalii, nu? Știi tu despre ce vorbesc.)

Bacul, pe de altă parte, e un cântec plictisitor și redundant. Pot să fiu mult mai pleonastică de atât, dar nu voi încerca.

The wabbit accidentally kicked the bucket.

Furtuna de azi a fost așa de frumoasă, sublimă, minunată,  încât a părut aproape invizibilă. Vreau să plouă cu furie. Nu cu furia mea.

Pe foaia aia cu “fișă de examen bacalaureat” a picat un strop de apă (sau bere?) și primele trei litere din bacalaureat s-au cam șters și întins. Dar sunt mai frumoase așa. Au personalitate.

Dorm mult și leneș în ultimul timp și nici prin cap nu-mi trece să mă trezesc.

Îmi pare rău că nu mai am insecta în formă de scamă. Era foarte frumoasă. Corpul era negru și avea niște peri albi și pufoși, care o făceau să arate exact ca o scamă umblătoare. Avea cam 2 mm lungime. Dar nu voiam să o omor, așa că am eliberat-o în mediul natural. Ce insectă era?

Portocale și ghiocei să fie.

Și un copil cu ochi întrebători.

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  Leave a Comment

papuc

21Iun09

Mai e puțin, mai e un pic, pân-la marele nimic.

Ciudat de calmă, muzici, ceai și poezii.

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  7 Comments

abia am timp să mă mir că exist

20Iun09

Nichita Stănescu
Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Filed under: coana Dina faţă cu literatura   |  Leave a Comment

Je voudrais pas crever(Boris Vian)

17Iun09

(pour Dana et le maître de l’épée, je crois)

Je voudrais pas crever
Avant d’avoir connu
Les chiens noirs du Mexique
Qui dorment sans rêver
Les singes à cul nu
Dévoreurs de tropiques
Les araignées d’argent
Au nid truffé de bulles

Je voudrais pas crever
Sans savoir si la lune
Sous son faux air de thune
A un côté pointu
Si le soleil est froid
Si les quatre saisons
Ne sont vraiment que quatre

Sans avoir essayé
De porter une robe
Sur les grands boulevards
Sans avoir regardé
Dans un regard d’égout
Sans avoir mis mon zobe
Dans des coinstots bizarres

Je voudrais pas finir
Sans connaître la lèpre
Ou les sept maladies
Qu’on attrape là-bas
Le bon ni le mauvais
Ne me feraient de peine
Si si si je savais
Que j’en aurai l’étrenne

Et il y a z aussi
Tout ce que je connais
Le fond vert de la mer
Où valsent les brins d’algue
Sur le sable ondulé
L’herbe grillée de juin
La terre qui craquelle
L’odeur des conifères
Et les baisers de celle
Que ceci que cela
La belle que voilà
Mon Ourson, l’Ursula

Je voudrais pas crever
Avant d’avoir usé
Sa bouche avec ma bouche
Son corps avec mes mains
Le reste avec mes yeux
J’en dis pas plus faut bien
Rester révérencieux

Je voudrais pas mourir
Sans qu’on ait inventé
Les roses éternelles
La journée de deux heures
La mer à la montagne
La montagne à la mer
La fin de la douleur
Les journaux en couleur

Tous les enfants contents
Et tant de trucs encore
Qui dorment dans les crânes
Des géniaux ingénieurs
Des jardiniers joviaux
Des soucieux socialistes
Des urbains urbanistes
Et des pensifs penseurs
Tant de choses à voir
A voir z et à entendre
Tant de temps à attendre
A chercher dans le noir

Et moi je vois la fin
Qui grouille et qui s’amène
Avec sa gueule moche
Et qui m’ouvre ses bras
De grenouille bancroche

Je voudrais pas crever
Non monsieur non madame
Avant d’avoir tâté
Le goût qui me tourmente
Le goût qu’est le plus fort
Je voudrais pas crever
Avant d’avoir goûté
La saveur de la mort…

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  2 Comments