Dormim, visăm nisip

Cafea, cafea, cafea. E cam recişoară, că a făcut-o mama dimineaţă-dimineaţă, pe la 5, şi până acum a ajuns la o căldură îndoielnică (mie plăcându-mi fie fierbinte, fie rece. Pe principiul, pe cel ce e căldicel îl voi scuipa din gura Mea. Dumnezeului îi plac extremiştii, ca mie. Ar trebui să ne înţelegem bine).

Ieri am avut una dintre cele mai bune zile din ultimul timp, fără motiv, aşa. Poate pentru că mi-am început-o la biserică. Deşi nu cred că ăsta e motivul, a fost o minune de zi. Toată lumea a fost drăguţă cu mine, mi-a zâmbit, mi-a vorbit frumos, mi-a adunat lucrurile de pe jos când mi-au căzut, m-a îmbrăţişat, m-a pupat, mi-a mulţumit.

Tot ieri, am băut cea mai proastă cafea din viaţa mea, de la fast-foodul de lângă liceul Auto. Doamne, cât de proastă era. Poşircă oribilă. Niciodată, dar niciodată, dacă treci prin Galaţi(sau ai norocul chiar să locuieşti aici) să nu cumperi de acolo, că mori (ei, eu n-am murit, că-s rezistentă). Evident că, fiind fast-foodul liceului Auto, am avut parte şi de contacte cu manelarii. Dar ieri parcă nici n-au fost aşa de agresivi/libidinoşi ca de obicei, şi ascultau …atenţie…tobe…deci, manelarii proşti cu tricouri cu dragon..ascultau….PINK FLOYD-WISH YOU WERE HERE. Bine, apoi au schimbat într-o manea, dar când am ajuns eu, aia ascultau, jur. Am rămas marcată, şi le-am iertat maneaua de după (asta sună ca ţigara de după).

Mi-am luat traistă de ţărancă, asta ca să mă laud. Traista de ţărancă este un articol pe care de mult mi-l doream, şi de mult nu mi l-am luat, suferind mereu amânări, permutări, aranjamente, combinări. Dar ieri am comis reprobabila faptă (reprobabilă, evident, pentru că am cumpărat-o de la o unguroaică. Cine a zis că nu există unguri în Galaţi? Ea vorbea ungureşte la telefon. Dar era teribil de drăguţă. Ca şi traista mea). Traistă care, evident, îmi va periclita articolul vestimentar preferat (ai ghicit, tricoul meu negru) în sensul că se va murdări de scame din alea de lână, ea provenind de la o oa(i)e.

Ieri mi-a plăcut până şi să merg la piaţă. Acolo, la piaţă, singurul băiat frumos e un aproape rocker care vinde cartofi. Am vaga impresie că am mai scris de el, dar cred că totuşi nu. Acest tip arată chiar bine, şi e un mister pentru mine motivul pentru care e vânzător în piaţă-poate părinţii lui au tarabă, poate e sărac, poate îi place. În fond, ce e aşa rău în a vinde cartofi? Mai ales când eşti drăguţ şi clăteşti ochiul Dinei, cumpărătoare asiduă de cartofi-ceapă-morcovi-ridichi, că atâta ai. Dacă aduci şi alte articole mâncătoare (sau mâncabile?) promit că numai de la tine cumpăr. Tu ai păr lung şi eşti frumos, şi te-mbraci(aici cratima e folosită pentru a păstra ritmul, rima şi măsura, evidentamente) rock . Aşa că meriţi. O să te întreb într-o zi despre rock. A, şi-mi plac mâinile tale.

Am papuci suprarealişti cu cireşe portocalii.

Cuvântul ie ar trebui scris cu doi i. Părerea mea. E un cuvânt prea mic pentru un lucru frumos.

Mângâie o vacă, paradisiacă.

Iar am visat marea. Poate pentru că toată lumea vorbeşte de ea în ultimul timp. Vreau la ea. Nisip. Îmi dă cineva vreo două kilograme, să îmi pun în colţul camerei şi să mă uit la el? Sau nu, că o să arate ca o tăviţă pentru pisici, şi eu oricum sunt o doamnă cu pisici fără pisici. Mi-a zis cineva odată.

Aştept să se facă ziua şi ora…