Da?

Oare tu ştii, lacrima ce cade va muri, timpul îşi aşterne riduri peste noi…

Iată vine omul brioşă, omul brioşă, omul brioşă.

Vreau o zi de mare, cu părul dezordonat. Să mă trezesc suficient de devreme ca să prind şi nişte lâncezit în pat, şi câteva orişoare de plajă. Să nu stau pe nisip decât atât cât îmi trebuie să beau o bere la draft, repede, că se încălzeşte. Să nu-mi pese că îmi zdrelesc picioarele în pietrele din apă sau că am o broşă din alge, fiindcă astea fac parte din frumuseţea mării. Să-mi miroasă părul a mare şi să nu stea nicicum, dar ţi să-ţi placă. Fiindcă o zi la mare musai trebuie să fie cu tine ca să fie frumoasă. Nici măcar nu trebuie să fie distractivă, fiindcă dacă te distrezi uiţi că eşti fericit, şi eu trebuie să fiu fericită. Să nu-mi vină să cred că sunt la mare, pentru că pentru mine a fi acolo e mereu magie. Cred că nu mai merge ca temă principală „Sunt un peştişor, de două ori pe zi, mor” , dar găsim noi alta. Promit că mai trag cu ochiul şi data asta după boema bucureşteană. Poate văd şi bebele meu frumos. Poate văd alţi bebi. Poate mă bronzez, şi nu doar pe umăr. Şi toate lucrurile o să fie cele mai bune, pentru că acolo mereu e aşa. Şi-o să mă speli de nisip şi o să mă laşi să dorm doar atât cât trebuie. Nu o să plouă, nu o să fie înnorat nici 5 minute, şi o să mă înroşesc de la soare şi-apoi o să mă fac ţigancă, aşa cum am mai fost odată. Şi papura din deltă. Tipi creţi şi fete frumoase.

Abia aştept.

Până atunci, îmi place iaurtul de fructe şi nu-mi place maşina de spălat. Îmi place însă, frigiderul, dar nu şi şosetele întinse pe sârmă.