Down the slopes of death

09Mai08

Neaţa.

Mă duc la Buzău. Weekendul viitor. Din ciclul, copiii fac lucruri trăsnite, ea se duce la Buzău, pentru a vedea oraş dar mai ales copil/copii. O să fie frumos şi o să mă întorc fericită. Am nevoie de plecarea asta, ştii cât îmi urăsc Galaţiul şi că aş evada din el în orice moment.

În ultimul timp cultiv relaţiile cu fete, lucru care mă sperie. Nu în sensul rău, doar că nu mi s-a mai întâmplat aşa de când eram prin generală. Da, trebuie să-mi umplu cu ceva şi timpul ăsta. Pe prietenele mele le-am neglijat, cel puţin anul trecut, iar alte tipe n-am mai cunoscut cine ştie de când. Dar acum constat o reabilitare, ceea ce nu poate fi decât bine, zic. Fun, zic.

Vreau să merg la pădure. Poate weekendul de după Buzău, dacă e soare şi cald. Promit că nu las gunoaie în urmă şi nici nu fac grătar (ce manelar a devenit acest mod de preparare a cărnii, mie cel puţin îmi evocă imaginea multor grăsani cu şuncă pe frunte şi ceafă, care ascultă manele la o combină legată la bateria maşinii, beau bere Premium la kil şi râd prosteşte). O să stau în pădure sau pe malul apei, o să mă uit la ea şi ea la mine.

Dimineţi fără gânduri ucise, dimineţi fără doliu de nori…
Dimineţi cu ferestre deschise, dimineţi pentru oameni şi flori…

Azi mă duc la şcoala jumătate de oră – o oră maxim. Bine, zic, că mie la şcoală sau acasă, mi-e totuna.

Trebuie să mai învăţ pentru Chembrigi. Odată şi odată. La cât de puţin am învăţat, nu mă surprinde să nu-l iau. Dar să nu cobim, mai învăţ eu, şi-l iau, că doar nu-s aşa proastă. Optimismul intrinsec.

Doamne ce aiurea e imnul lui Marius Stan. Nu pun link, că eu nu pun aşa prostii pe blog. Caută-l, dacă ţii să asculţi că „PNL este ca fierul şi-un singur preşedinte are Oţelul”. Mă, o fi el rudă cu mine (de fapt nevastă-sa) , dar imnul ăsta e oribil. „Nu face promisiuni deşarte, nici blaturi că nu ştie”. A, deci săracul, nu ştie să facă blaturi, of, vai de el, păi măi, ce faceţi? Nu-l învăţaţi şi pe bietul băiat care-i şmecheria? Cum mă să nu ştii? Cred că şi eu m-aş descurca. Dar mă rog. Drumurile noastre cu versuri de manea – adică rime stupide şi cuvinte idioate. Cât de jos poţi să te cobori? Şi cine ar fi convins de cântecul ăsta?

În concluzie, abia aştept să mă duc la Buzău.

p.s. Mi-e dor.

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  Leave a Comment