„Şi când cocina simţurilor devenea prea strâmtă, se mulţumea să-şi mâne turma imundă a păcatelor la abatoarele amorului, unde măcelărese rutinate le răpuneau dintr-o lovitură”
Liturghia neagră de J-K Huysmans. Aici am găsit cea mai frumoasă expresie pentru „a merge la bordel”. Mi se pare genial zis. Măcar pentru asta, cartea merită citită.
Mă grăbesc să pun pe blog cărţi pe care nu le-am terminat. În Liturghia neagră am ajuns până pe la pagina 190, şi m-am culcat. Aş fi vrut să o citesc pe toată aseară, dar îmi era somn rău de tot. De vreo săptămână, mă simt mereu obosită, nu reuşesc să ies din starea asta. Aşa că am renunţat să-l mai urmăresc pe Durtal, am adormit şi am visat incubi şi sucubi, şi m-am trezit cu o întrebare? Un incub se poate împreuna cu un sucub, sau numai cu oameni? Bănuiesc că ar avea parte de o plăcere mult mai mare. Sau ei nu simt plăcerea? Trebuie să mă documentez.
Fuzi mi-a zis că e superbă cartea. Nu pot să spun asta. Mi-a plăcut, recunosc, deşi nu mi-a zis lucruri prea noi. Dar e destul de frumuşel scrisă şi nu prea plictiseşte. Deşi eu personal scanam rapid paginile cu povestea de dragoste, ca sa ajung la discuţiile despre satanism şi Gilles de Rais. Nu m-am marcat, nu mi-a schimbat opiniile. O carte frumoasă ca să fie. Să văd ce se mai întâmplă.
Nu, nu m-a scârbit. În ultimul timp sunt foarte tolerantă la moarte, sadism, puroi. Chiar mă gândeam că dacă povestea tipului ăluia din Germania care şi-a sechestrat fiica în subsol ar fi fost o carte, mi-ar fi plăcut. Ai citit Colecţionarul, nu? Sau ai citit/văzut Parfumul. La Schimb de cărţi, Colecţionarul a fost o carte foarte apreciată. Dar brusc, când cu mici modificări, e transpusă în realitate, devine o crimă oribilă, iar personajul principal, un monstru. Toata lumea se scandalizează, pentru că brusc ficţiunea a devenit realitate. Şi gândeşte-te că tipa aia încă mai trăieşte, pe când cea din carte a murit. Dar aia e operă de ficţiune, nu? Pusă în practică frizează grotescul, şi totuşi n-am auzit pe nimeni spunând nimic rău de ea. Aşa-i mă cu voi. Ca idee. vă plac multe lucruri, dar când devin reale vă împiedicaţi în morala voastră puritană şi deja nu mai sunt ok. Să trec şi la politică? Mai bine tac şi văd o înregistrare cu tancuri sfărâmând asfaltul, şi-mi trece.
În concluzie, spune Da dependenţei de citit!
P.s. La sfârşitul cărţii „Noi” am suferit, când personajul principal, după ce i-a fost extirpată imaginaţia, era uimit de ce putuse scrie înainte. Şi nu e ca atunci când noi, după ce terminăm o relaţie, ne întrebăm cum de l-am putut iubi pe aşa un ticălos. El se întreba cum a putut iubi. Ce e iubirea? De ce iubim? La noi e o problemă de „pe cine?”, dar fără capacitatea asta, ar fi o întrebare stupidă şi noi, incapabili de răspuns. Cum să nu iubeşti? strig acum.
*pictura e de Grunewald, şi se vorbeşte de ea la începutul cărţii
Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta! | Leave a Comment
No Responses Yet to “Când eram mică, tata mi-a spus că eu l-am răstingnit pe Hristos. Atunci nu am înţeles.”