Dali al meu

10Mai08

Când scriam postul trecut şi-am pus imaginea, mi-am adus aminte de o altă crucificare care mi-a plăcut, şi anume cea făcută de Dali. Iisus al Sfântului Ioan al Crucii.

Îmi place imaginea asta din perspectiva Tatălui. Sau poate nu a Lui, ci doar a cuiva de sus. Un înger curios care s-a aplecat peste buza norului. Un drac, căci am aflat că şi ei trăiesc în văzduh. Un Sf. Petre blazat şi plictisit să nu-i bată nimeni la uşă (căci, nu-i aşa? , înainte de Înviere chiar şi drepţii mergeau în Iad. Câtă democraţie, câtă nediscriminare) care priveşte cu tristeţe la Fiul Omului, anticipând avalanşa de formulare pe care va trebui să le completeze de acum încolo şi bucurându-se de o ultimă eternitate de linişte. Cineva. O pasăre căreia i-a fost teamă să se aşeze pe capul Lui, de frică să nu se înţepe.

Recunosc, Dali e pictorul meu preferat. Megaloman cum era, îl iubesc. Încă mai cred că era o imagine cultivată, conştient fiind că un pictor trebuie să se opună comunului cu orice preţ. Ce contează că pictezi incredibil, dacă nu ieşi din banalitate? Cel puţin în perioada contemporană. Obsesia pentru vedete se manifestă şi în cultură. Fac o paranteză. Mi-a fost scârbă de afişele alea cu „Mihaela Rădulescu vine la Orhan Pamuk”, scârbă tare; vine ca să… ce? Închid paranteza. Dali nu putea să fie altfel decât a fost. Un artist normal, burghez, nu e un artist. Şi nu-mi spune că facea toate astea pentru bani, nu vreau să aud.

L-am descoperit în Persistenţa memoriei, al cărei nume nu reuşeam niciodată să-l reţin, şi o numeam Pictura Aia Cu Ceasurile Care Curg, pe vremea când cunoştinţele mele despre pictură se rezumau la „Picaso a pictat domnişoarele din avinion ca nişte cai şi davinci un om cu multe mâini şi picioare”. Bine, pe vremea aia credeam că Jacques Chirac e format din doi oameni, Jack şi Rac, şi mă întrebam de ce Rac nu apare niciodată. Mi-a plăcut mult, şi am căutat mai multe „desene” de-ale lui. Am văzut tot felul de femei dezbrăcate şi nu mi-a mai plăcut, că eram mică.

M-am întors la Dali peste un timp şi mi-am dat seama că e genial. Acum nu mai ştiu care e pictura mea preferată. Ar putea fi Ispitirea Sf.Anton sau Metamorfoza lui Narcis. Sau poate Năluca unei feţe cu platou de fructe pe o plajă.

I-am citit apoi şi scrierile. Îmi place de el. E unul de oamenii de care m-aş fi putut îndrăgosti, în frunte cu Nichita şi terminând cu Milan Kundera sau Florian Pittiş. Dar despre ei în altă ediţie, cu top şi motive.

Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta!   |  3 Comments