Sunt răcită şi arţăgoasă. Atât. Am şters ce scrisesem în paragraful ăsta.
L-am visat azi noapte în vis pe tata meu, care există. Şi să nu îndrăzneşti să îmi spui că nu există, că vin şi-ţi dau cu ceva în cap. Tata meu mi-a zis că atunci când mori e ca o câmpie plină cu crini. Adică e frumos şi nu prea. Mie niciodată nu mi-au plăcut crinii. Mă sperie. Da. Şi mi-a mai zis că el ar mânca un ananas, că i-e poftă tare de un ananas. Aşa că m-am dus la ireal şi-am cumpărat ananas. Am mâncat eu şi pentru el, dacă aşa a zis omul. Şi mi-a mai zis nişte lucruri. Eu îl iubesc.
Am terminat şi cartea cu ţigani şi am fost tristă. Chiar dacă nu se termină rău de tot, mie tot mi-a părut rău că s-au risipit. La urmă scrie că e sfâşitul volumului I, dar mie mi-e greu să prevăd un volum II. Nu pot să îmi imaginez ce ar putea urmări. Mă rog. Frumoasă carte, aşa, pe sufletul meu.
Şi-un film frumos am văzut. Into the wild. M-am uitat la comentarii pe imdb şi opiniile erau radicale : fie îl iubeau, fie îl urau (unul singur era moderat). Mie mi-a plăcut. Să nu spui că nu te-ai gândit măcar o dată să laşi tot şi să pleci aiurea. Deci practic, e vorba de un tip care după ce termină facultatea pleacă doi ani prin America, singur, şi apoi în Alaska, unde dorea de fapt să ajungă de la început. Urăsc să mi se povestească filme sau cărţi, şi de asta nici eu nu povestesc. Eu l-am îndrăgit pe acest numit-de-sine Alexander Supertramp. El e partea aia din mine care v-ar lăsa pe toţi aci şi-ar pleca singură departe. Dar în Alaska, zice spre sfârşit : Happiness only real when shared. Deşi cu ceva timp înainte zisese că You don’t need human relationships to be happy. Oricum, frumos film. Frumos şi trist, aşa cum trebuie să fie filmele şi cărţile adevărate. A, şi citise multe cărţi. Pe mine mă impresionează asta. Şi felul cum gândea. L-am îndrăgit mă.
Şi soundtrackul frumos – Eddie Vedder. Mie mi-au plăcut Hard sun şi Society, dar toate sunt frumoase. Azi ascult doar asta, că-s marcată. Frumos mă, frumos tare.
Toate personajele din cărţi şi din filme mor, doar că nu le vezi tu. Aşa ai zis.
Pot să zic şi de vecinu? Pot pot? Deci vecinu. Azi a venit furtuna peste mine, şi m-am dus să închid geamul. Şi era el. Vecinu. Mă, eu am pierdut mult că n-am stat de la început pe partea asta a blocului, că dincolo nu-i vedeam decât pe Moş Costiţă şi pe Moş Ioniţă. El stă la etajul doi la blocul nou. Avea părul lung şi prins (e un pic creţ) şi un tricou negru simplu şi frumos şi fuma. Mă, toţi tipii fumează de la o vreme. Şi cum închideam geamul şi mă uitam la el, mi-a făcut din mâna în care nu ţinea ţigara. Ceea ce a fost frumos. Deci vecinu e chiut, dar mă întreb cum de nu l-am reperat până acum. Poate nu stă aici. Sau e student şi vine când şi când. Sau pur şi simplu nu l-am văzut. (asta a fost pentru curviştina din mine, să-şi amintească peste ani. Cum mă să nu te uiţi la băieţi frumoşi, dacă ei sunt? Trebuie să fii o tristă. Şi tu te uiţi, dar nu recunoşti, fiindcă ei nu au părul lung şi barbă.)
Atat pentru astăzi. Şi Hammer pocket pe care eu l-am citit Hamster pocket, şi mă întrebam um de nu cade hamsterul din buzunarul ăla cu gaură şi sus şi jos. Mâine mă duc să-mi iau hamac. Sper să pot să-l atârn între brazi la ţară, că dacă nu, mă apuc de dat găuri în pereţi şi pus hamace prin casă (pe acelaşi principiu prin care am mâzgâlit acum vreme pereţii cu markerul. M-am mutat de acolo, dar pereţii rămân mărturie. Mie când mi se pune piticul, el dictează.)
Seara bună.
Filed under: biscuiti ostenii mei?biscuim maria ta! | 2 Comments
Tags: books, cultura libre, curvistina, movies, music
io nu stiu ce sa mai comentez aci. serios. am multe de spus, dar m-a lesinat offline-ul. lasa ca zic altadata :)
of>:D<